Credem în valorile de bază ale NNC Services. Ele cristalizează cultura companiei noastre, definesc caracterul ei și ne dirijează maniera de lucru, comportamentul şi deciziile pe care le luăm.

 

Ne implicăm 101%. Înţelegem întotdeauna care sunt aşteptările clientului nostru şi nevoile sale şi contribuim fundamental la succesul acestuia pe piaţă. Sprijinim clienţii noştri în activitatea lor și suntem complet dedicați proiectelor lor.

 

Venim cu soluții. Suntem întotdeauna conştienţi de faptul că orice situaţie dificilă vine cu posibilităţi de succes şi cu noi căi de dezvoltare. De aceea, ori de câte ori vom întâlni o provocare, suntem mereu în căutare de soluţii. Respectăm termenele de livrare în proiectele noastre şi oferim cele mai bune soluții la problemele dumneavoastră, cât de repede putem.

 

Avem o atitudine pozitivă față de schimbare. Generăm schimbări, preluăm iniţiativa, căutam alternative şi concepem soluţii. Suntem deschişi spre noi modalități de abordare şi suntem flexibili în înţelegerea tuturor aspectelor unui proiect sau a unei situaţii.

 

Lucrăm în echipă. Spiritul care domină modul nostru de lucru este colaborarea şi respectul față de coechipieri, parteneri şi clienți. Considerăm că împreună putem reuşi şi orice provocare poate fi rezolvată prin comunicare.

 

Lucrăm independent, cu simț de răspundere . Încurajăm autonomia de lucru şi suntem responsabili pentru acţiunile şi deciziile noastre. Considerăm că cea mai mare parte a succesului nostru vine din asumarea responsabilității față de ceea ce facem şi valoarea pe care o producem.

 

Punem un strop de pasiune. Suntem pasionați de munca noastra și credem în ceea ce facem. Adăugăm valoare lucrurilor pe care le creăm și ne străduim permanent să răspundem cât mai eficient nevoilor clienților noștri.

 

Devenim tot mai buni. Încurajăm dezvoltarea personală şi profesională continuă. Vrem să depășim orice obstacol din calea dezvoltării noastre, și de aceea nu ne oprim niciodată din învăţare.

 

Comunicăm! Comunicarea eficientă, clară şi directă stă la baza succesul oricărei companii. Suntem conștienți de greutatea acestei declarații, de sigur, dar este una pe care o facem cu convingere absolută.